O delegație din raionul Ungheni, Republica Moldova, efectuează luni o vizită în municipiul Bistrița, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Este vorba de realizarea unui schimb de experiență cu administrația locală bistrițeană în domeniul serviciilor comunitare de management apă-canal și al deșeurilor, demers finanțat de Uniunea Europeană, ca activitate premergătoare aderării Republicii Moldova la UE. Administrația din Ungheni a ales să vină la Bistrița, în condițiile în finanțarea se acorda pentru un schimb cu oricare țară europeană. Ne propunem ca, până la finalul anului, să parafăm înfrățirea cu Ungheni și Soroca, în condițiile în care au fost deja semnate memorandumuri cu cele două orașe”, a transmis primarul Ioan Turc.
Delegația este condusă de primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, și din ea fac parte și primarii Andrei Rudicov (Costuleni), Alexandru Șișcanu (Măcărești), Valentina Grosu (Mănoilești), Liudmila Nistor (Pîrlița), Vasile Casiani (Sculeni), Gheorghe Colțișor (Teșcureni), Alexei Antoci (Valea Mare), dar și specialiști în domeniile apă-canal și programe europene.