Primăria Bistrița continuă să demoleze vechile puncte termice din oraș, zilele acestea urmând să fie pusă la pământ o clădire de acest fel de pe Aleea Trandafirilor, a anunțat primarul Ioan Turc.
Potrivit edilului Bistriței, în locul acestui punct termic va fi construit un imobil cu locuințe pentru tineri.
”Salubrizare în curs și pe Aleea Trandafirilor! Pentru a face loc unei construcții noi, se lucrează la demolarea fostului punct termic nr. 3 de pe Aleea Trandafirilor. Mai exact, cu o investiție finanțată prin PNRR, municipalitatea va edifica aici o clădire de locuințe pentru tineri. Aceasta va fi eficientă din punct de vedere energetic, având standardul nZEB plus (near zero-energy building), și va ocupa o suprafață de 314 metri pătrați, cu 6 apartamente, pe 3 niveluri (P+E+M), după un proiect tip elaborat de către Ministerul Dezvoltării”, a precizat primarul Ioan Turc.
În ceea ce privește fostele puncte termice, municipalitatea a demolat până acum mai multe clădiri de acest fel din diferite zone ale orașului. În cele mai multe dintre cazuri, în locul lor au fost amenajate parcări.