O masă de aer rece, de origine polară, va ajunge în România și va afecta nordul și estul țării, spune administratorul paginii Meteo.BN, Mihai Bălan, care avertizează că vremea se va răci zilele viitoare.
”Începând din după-amiaza zilei de miercuri, o masă de aer rece, de origine polară, va avansa spre teritoriul țării noastre, afectând mai ales nordul şi estul țării. Nu va fi de durată, în condițiile în care, dinspre vestul continentului, ulterior, o masă de aer cald va fi antrenată spre zonele central-estice. Până atunci, însă, joi, în depresiuni, şi mai ales vineri, pe toată suprafața județului, în orele dimineții, temperaturile vor scădea spre 0°C şi chiar sub această valoare, urmând a se produce brumă pe arii extinse şi local îngheț la sol. Valorile de vineri dimineață vor fi cuprinse, astfel, în marea lor majoritate, între -4 şi +1°C. Temporar, miercuri, în zonele din nordul şi centrul județului, sunt posibile averse slabe. Ulterior acestei incursiuni reci, vremea se va reîncălzi”, a precizat Mihai Bălan.
Sursa citată estimează că, la începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor ajunge la valori care vor depăşi mediile multianuale ale perioadei.