O delegație din Republica Moldova, care efectuează în această săptămână o vizită în municipiul Bistrița pentru realizarea unui schimb de experiență cu administrația locală bistrițeană în domeniul gestionării serviciilor de apă-canal și deșeuri, a ajuns la stațiile de tratare și epurare din cadrul companiei Aquabis.
”Oameni deschiși spre evoluție, care caută modele de mai bine și care și-au propus să preia idei constructive pentru îmbunătățirea punctelor deficitare și pentru dezvoltarea serviciilor publice din localitățile în care locuiesc. Este vorba despre un grup de reprezentanți ai autorităților publice locale din regiunea Ungheni, Republica Moldova, care au vizitat stațiile noastre din Bistrița. Curioși să știe cum funcționează fiecare proces implementat în stațiile de tratare si epurare ale companiei noastre, au identificat aspecte și strategii pe care își doresc să le implementeze în regiunea de unde provin. Ne-a făcut plăcere să îi cunoaștem și le urăm mult succes în implementarea fiecărui proiect pe care și-l propun! ”, a precizat compania Aquabis.
Vizita de studiu și schimbul de experiență sunt parte din programul UE4Moldova: ”Acces îmbunătățit la serviciile și utilitățile publice locale și calitatea acestora”.
Pe parcursul zilei de joi, delegația va efectua o vizită și la Colibița, acolo unde Aquabis derulează lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă.
Delegația este condusă de primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros, și din ea fac parte și primarii Andrei Rudicov (Costuleni), Alexandru Șișcanu (Măcărești), Valentina Grosu (Mănoilești), Liudmila Nistor (Pîrlița), Vasile Casiani (Sculeni), Gheorghe Colțișor (Teșcureni), Alexei Antoci (Valea Mare), dar și specialiști în domeniile apă-canal și programe europene.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanții din Republica Moldova au avut o întâlnire și cu primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.