Primăria Bistrița nu va mai face investiții pentru a asigura funcționarea pârtiei mari de schi de pe Dealul Cocoș, spune primarul Ioan Turc. În opinia edilului, acest proiect este ”un eșec absolut”. În schimb, municipalitatea va face ”ajustări” pentru a asigura funcționarea pârtiei mici.
”Mi s-au propus investiții la pârtie pe care nu le-am aprobat. Eu nu fac investiții în pârtia mare. Pârtia mare este un eșec absolut. Pot să spună ce vor cei care susțin această pârtie în ciuda tuturor evidențelor. Mi s-a propus să mai cumpărăm două tunuri, dar am refuzat. Tun uriaș e tocmai această investiție. Nu avea ce să caute o pârtie amenajată la 600 de metri. În schimb, pentru pârtia mică, cea de copii, unde se poate schia o lună – două, gândim anumite ajustări”, a declarat primarul Ioan Turc.
Mai mult, municipalitatea analizează posibilitatea de a amplasa o sanie de vară.
”Cu toate că unii poate vor fi intrigați de ceea ce urmează să spun, nu vă ascund că am solicitat să mi se pună la dispoziție o documentație pentru amplasarea unei sănii de vară în Cocoș. De ce? Jumătate din costul saniei de vară îl reprezintă de fapt instalația de tractare. Dacă tot avem o instalație de telescaun, să o folosim, așa cum am făcut-o și prin montarea suporților pentru biciclete. O sanie de vară este o investiție care atrage foarte mulți oameni. Am văzut cum funcționează, e un magnet. Nu am nici cea mai mică emoție că nu va fi rentabilă. Ba din contră, va fi aducătoare de venit. Pe această linie mergem”, a mai precizat primarul.
O astfel de achiziție ar urma să fie cuprinsă în bugetul pe anul 2023, dar este luată în calcul și altă variantă.
”Există și posibilitatea să mergem pe un sistem de finanțare de tip credit furnizor. Adică instalația să poată să fie cumpărată în rate. Dacă reușim să facem acest lucru, practic o vom plăti din venit, deci nu vom greva bugetul local pentru realizarea acestei investiții”, a menționat Ioan Turc.
Pârtia mare de schi de pe Dealul Cocoș este construită la altitudinea maximă de 680 metri, este dotată cu telescaun, instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă. Pârtia are o lungime de 1.300 m, transportul pe cablu fiind asigurat cu un telescaun cu patru locuri.
În ceea ce privește pârtia mică de schi, aceasta are o lungime de circa 300 de metri și este deservită de o instalație de tip teleschi, fiind destinată în special schiorilor începători şi copiilor.
Investiția de pe Dealul Cocoș a fost realizată de vechea administrație a municipiului Bistrița, finanțarea fiind asigurată dintr-un împrumut bancar și de la bugetul local. Fostul primar al orașului, Ovidiu Teodor Crețu, susținea că, atât în amenajarea pârtiei, cât și în investițiile realizate ulterior la acest obiectiv, s-au cheltuit aproximativ 27 de milioane de lei.