Deputatul PNL Diana Morar participă la Conferinţa internaţională ”Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, eveniment organizat la iniţiativa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis.
”Sunt onorată să particip la Conferinţa internaţională ”Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional”, care s-a bucurat în deschidere de prezența președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu, şi a domnului Nicolae Ciucă, prim-ministrul României. Structurată pe mai multe sesiuni de prezentări şi dezbateri, conferinţa abordează teme precum: situaţia egalităţii de gen în România, programe şi politici publice europene în domeniu, accesul femeilor în poziţii de conducere, discriminarea, violenţa domestică, sexismul sistemic şi eficienţa cotelor de gen în promovarea unei reprezentări echitabile a femeilor în politică. De asemenea, discuţiile se axează și asupra modalităţilor concrete prin care poate fi îmbunătăţită legislaţia actuală privind promovarea egalităţii de şanse şi eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex în sectorul public şi privat”, a precizat Diana Morar.
Cu prilejul conferinţei va fi lansată o platformă a femeilor parlamentare din România, legislatura 2020-2024, care are scopul de a oferi femeilor alese în Parlament o voce unitară, în vederea multiplicării demersurilor singulare, adoptării unei abordări curajoase a problematicii de gen şi identificării celor mai bune soluţii pentru problemele femeilor din România, dincolo de orice afiliere politică.
”Această Platformă constituită la nivelul legislativului român este cu atât mai necesară cu cât, în ţara noastră, reprezentarea politică a femeilor este departe de a fi satisfăcătoare: doar 17% în Parlament şi 9% în Guvern, în timp ce în UE media femeilor în parlamentele naţionale este de 39,5%”, mai spune Diana Morar.
Deputatul PNL adaugă că această conferinţă are ca obiectiv promovarea iniţiativei legislative privind introducerea unei cote minime de 33% pentru reprezentarea femeilor şi bărbaţilor în Parlament, recent adoptată de Senat, a celei care prevede introducerea unei cote de 30% la alegerile locale şi în consiliile de administraţie, precum şi a iniţiativei privind finanţarea partidelor politice în funcţie de numărul de femei şi tineri pe listele electorale.