Lucrările pe porțiunea de pământ a străzii Tărpiului din municipiul Bistrița avansează, zilele acestea fiind turnat și primul strat de asfalt, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Pe un tronson de drum uitat de toate administrațiile precedente se toarnă stratul de binder, etapă importantă a modernizării celei mai lungi străzi din municipiu. În prealabil, aici au fost efectuate lucrări de introducere a canalizării menajere și pluviale, s-au amenajat trotuare și au fost realizate ziduri de sprijin, fiind pregătită și infrastructura pentru iluminat public, cu rețele îngropate inclusiv pentru cablurile de televiziune și Internet. Executantul Îndemânarea Prodcom a reușit să devanseze cel mai optimist termen pentru noul carosabil, ce era prevăzut până la sfârșitul anului”, a transmis primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
Lucrările pe porțiunea de pământ a străzii Tărpiului au fost demarate în toamna anului trecut, iar edilul Bistriței le-a promis locuitorilor din această zonă că vor scăpa de praf și noroi până la finalul acestui an.