Primăria Bistrița a obținut finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru un proiect care prevede creșterea eficienței energetice a clădirii Grădiniței cu program normal Sărata.
Potrivit primarului Ioan Turc, clădirea va beneficia de termoizolarea pereților exteriori și înlocuirea tâmplăriei exterioare. Vor fi introduse soluții de ventilare naturale pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă, iar pentru asigurarea calității aerului interior, va fi instalat un sistem de ventilare mecanică.
”Vom reabilita și moderniza instalația de distribuție a agentului termic și instalația de iluminat, iar corpurile de iluminat fluorescent și incandescent vor fi înlocuite cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED”, a precizat primarul Ioan Turc.
Proiectul prevede și instalarea unor sisteme descentralizate de alimentare cu energie utilizând surse regenerabile, precum instalații cu captatoare solare termice sau panouri solare fotovoltaice și pompe de căldură, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
”Totodată, avem în vedere repararea acoperișului, inclusiv repararea sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei. Nici de la acest obiectiv nu vor lipsi punctele de reîncărcare pentru vehicule electrice”, a completat edilul Bistriței.
Pentru realizarea acestor lucrări este alocată o sumă de peste 450.000 lei.