Primăria Bistrița continuă demersurile pentru cumpărarea Stadionului ”Jean Pădureanu” din municipiu și analizează posibilitatea de a accesa un credit pentru finanțarea acestei achiziții.
”Lucrăm la caietul de sarcini pentru credit. Pentru că nu avem sursa de finanțare asigurată, nu putem da drumul la negocierile pentru cumpărarea Stadionului Jean Pădureanu. Avem o valoare rezultată din raportul de evaluare. Raportat la această valoare ne vom dimensiona și creditul pe care îl vom contracta. Bineînțeles, acest credit va fi contractat în formula unei linii de credit. În situația în care negocierile se vor solda cu succes, vom trage banii. Dacă nu, nu, fără ca această procedură să aducă vreun cost pentru municipalitate. Eu sper că vom ajunge la o concluzie. Cred că toți cei interesați sunt cât se poate de conștienți de faptul că stadionul se ruinează de la un an la altul”, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, într-o conferință de presă.
Edilul Bistriței a subliniat că municipalitatea dorește să cumpere acest stadion pentru a îl reabilita și pentru a îl repune în circuitul sportiv.
”Noi nu dorim să cumpărăm stadionul pentru a face altceva acolo. Nu dorim proiecte imobiliare, nu avem nicio altă intenție în afara celei de a îl moderniza și a îl pune la dispoziția bistrițenilor într-o haină nouă”, a menționat Ioan Turc.
Primăria Bistrița va începe negocierile pentru cumpărarea Stadionului ”Jean Pădureanu”
Achiziționarea stadionului „Jean Pădureanu” de către Primăria Bistrița este benefică pentru oras. In toate marile orase, stadionul se află in apropiere de zona centrală , astfel incat oamenii să se poata deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. Astfel de exemple sunt cazul unor arene precum, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Ion Oblemenco din Craiova, care au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane. Chiar si celebrul San Siro, stadion construit în 1926, a carui denumire oficiala este Stadio Giuseppe Meazza, pe care joacă rivalele Inter Milano și AC Milan ar putea fi demolat, conform DigiSport. Autoritățile din Milano și-ar dori, însă, restaurarea stadionului San Siro. Rămâne, așadar, ca cele două cluburi să demonstreze că această investiție masivă este benefică. In cazul stadionului Jean Pădureanu din bistrita se invocă starea precara a infrastructurii , ceea ce nu e decat partial adevarat . Odată cu lucrările la instalatia de nocturnă dată in folosintă in 2009, a fost refacută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incălzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregătirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună: vestiare, săli, spatii de refacere, grupuri sanitare, sala de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost renovate, ziaristii dispunand de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, săli de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au făcut atunci cand clubul Gloria era pe cai mari in prima liga de fotbal . Evident aceste amenăjari mai trebuie si intretinute.