Primăria Bistrița a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reabilitarea Liceului Tehnologic Agricol.
Potrivit primarului Ioan Turc, peste 2.500.000 euro vor fi investiți în reabilitarea acestei unități de învățământ.
Proiectul prevede lucrări de îmbunătățire a eficienței energetice la cele 5 corpuri ale Liceului Tehnologic Agricol: atelierul școlar Corp B (P+2E), școala nouă și internat Corp A (P+3E), clădirea administrativă + cantină Corp D (S+P+1E), Liceul Agricol (Vechi) Corp C (S+P+1E), atelierul școlar și spălătorie.
”Printre proiectele pe care ni le-am propus pentru Bistrița, creșterea eficienței energetice a clădirilor administrate de municipalitate reprezintă, de asemenea, o prioritate. Astfel, vom diminua substanțial consumul de energie pentru încălzire și electricitate, ceea ce înseamnă și facturi reduse. Totodată, prin tehnologiile pe care le instalăm pentru asigurarea acestor utilități, vom reduce și emisia gazelor cu efect de seră, contribuind la un mediu mai curat și mai sănătos”, a precizat primarul Ioan Turc.