Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Hotărârea (hotărârile) de Consiliu prin care s-a trecut de la tarif la taxa specială de salubritate, căci iată, administrația, la presiunea unora care nu-și fac treaba, vine și ne propune să aprobăm o documentație de atribuire a contractului de salubritate pentru un nou operator, în care se revine, la ce credeți? La tarif. Adică exact la metoda din vechiul contract cu Vitalia, care nu a funcționat.
Ce spunea marele edil al acestui oraș, O.T.Crețu, în luna aprilie a.c., erijându-se în apărătorul defunctului operator de salubritate Vitalia și transformând primăria în casieria acestei firme private: “Taxa specială de salubrizare, pe care legea ne obligă să o impunem, este o taxă morală”!? Sursa: http://www.timponline.ro/cretu-taxa-speciala-de-salubrizare-pe-care-legea-ne-obliga-s-o-impunem-este-o-taxa-morala/
Într-un alt context acesta declara: “Intenționez ca de anul următor să introduc taxă de salubritate care să fie colectată de primărie, primărie care să plătească Vitalia”.
Telenovela „Salubritatea” a continuat și după denunțarea unilaterală în luna august a contractului de către Vitalia și preluarea, în mare grabă, a serviciului de către Supercom. În data de 01.09.2016, Consiliul Local al municipiului Bistrița a aprobat Hotărârea nr.148 privind aprobarea instituirii taxei speciale de salubrizare. În ședința ordinară din 29.09.2016, apropiindu-se campania electorală pentru alegerile parlamentare, Crețu a venit cu o găselniță: subvenționarea din bugetul local a unei părți din taxa specială de salubritate (3,3 lei din 9,9 lei).
Și tot așa și iar așa. Uite tariful, nu e tariful, uite taxa, n-o să mai fie taxa, uite subvenția, n-o să mai fie subvenție etc.
Efectul? Cetățenii municipiului Bistrița au fost bulversați, purtați pe drumuri și ținuți la cozi pentru a-și depune declarațiile de impunere pentru acea taxă specială. Nu mai vorbesc de cheltuielile suplimentare din bugetul local generate de introducerea acestei taxe. Cine plătește pentru asta? Nimeni! Cine plătește pentru un sistem (cel de colectare a deșeurilor) în care s-au investit milioane de euro și care zace neutilizat de luni de zile? Noi toți pentru incapacitatea unora!
Cauza? Incapacitatea unei firme private de a gestiona un contract pe care l-a semnat și lipsa totală a capacității de previziune a administrației.
Tragic este faptul că lucrurile tind să se repete la infinit. Ieri, Consiliul Local a fost convocat într-o ședință “de îndată” pentru a aproba un proiect de hotărâre pentru avizarea documentației de licitație pentru noul operator de salubritate. Pe lângă faptul că documentația stufoasă a fost pusă la dispoziția consilierilor cu 4 ore înainte de ședință, vă mărturisesc că, de când sunt în Consiliul Local, nu am văzut o asemenea “varză” de documentație.
În primul rând aceasta nu este corelată pe deplin cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice. În al doilea rând aceasta a fost făcută pe genunchi, de neprofesioniști și fără să țină cont de faptul că unele aspecte, cum sunt tariful sau indicatorii de performanță, trebuiau să facă obiectul unor dezbateri publice, în prealabil.
Nu în ultimul rând, pe lângă un conținut neformatat și plin de copy-paste-uri, în multe locuri acesta este neinteligibil sau are exprimări “poetice” de genul “Ofertantul trebuie sa demonstreze …mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de prestare a serviciilor…” sau “Pentru colectareasticlei,Operatorul va lua in considerare varianta colectarii,astfel incat la colectare si respectiv transport sticla sa se sparga cat mai putin”.Domnilor specialiști de la ADI Deșeuri, nu exista “cash-flow de prestare a serviciilor” ci doar cash-flow pozitiv sau negativ pe cele trei componente: cash-flowfinanciar, de investiții, operațional.
Citind materialele puse la dispoziție pentru ședința de ieri, mi-am amintit de o celebră replică dintr-o reclamă, care se potrivește de minune în cazul de față: “Cine a scris mizeria asta? Gata, m-am săturat de atâta incompetență. Raportul ăsta-i o rușine, o rușine. Chiar nu am nevoie de oameni ca voi…”. Aș adapta puțin: “Documentația asta-i o rușinepentru că ați avut șase luni de zile să o pregătiți. Chiar nu e nevoie la Bistrița de oameni ca voi…”
Deși consilierii locali PSD+ALDE+UDMR au votat proiectul de hotărâre de parcă totul era “ca la carte”, acesta nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat. Ca urmare, domnilor specialiști de la ADI Deșeuri și domnule primar Crețu, respectați legea, învățați să faceți documente corecte, coerente și legale și faceți administrație în slujba cetățeanului și nu în defavoarea lui.
Ioan Peteleu
Consilier local PNL
Doar DNA-ul poate sa faca lumina in acest caz.
Oricum, felicitari pentru luarea de pozitie si apararea intereselor cetatenilor.