Premii de peste 250.000 de lei de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru elevii, cadrele didactice, sportivii și antrenorii cu rezultate deosebite

Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud intenționează să acorde premii, recompense financiare și stimulente în sumă totală de peste 250.000 de lei elevilor, cadrelor didactice, sportivilor și antrenorilor care au obținut rezultate deosebite pe parcursul acestui an.

Două proiecte de hotărâre care prevăd acordarea acestor recompense vor fi dezbătute în ședința ordinară a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din 25 noiembrie.

Unul dintre proiecte prevede că administrația județeană va acorda premii unor elevi, sportivi și antrenori. În nota de fundamentare a proiectului se arată că Inspectoratul Școlar Județean Bistriţa-Năsăud a transmis Consiliului Județean lista elevilor care s-au clasat pe locurile I, II și III, în anul 2022, la examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, respectiv la examenul de Bacalaureat.

De asemenea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud și Clubul Sportiv Municipal Bistrița au transmis liste cu sportivii care s-au clasat pe locurile I, II și III la competițiile sportive internaționale și antrenorii care i-au pregătit pe aceștia.

Propunerile au fost analizate de Comisia de nominalizare și acordare a premiilor și recompenselor financiare din cadrul Consiliului Județean, care a decis acordarea de premii şi recompense în sumă totală de 83.335 lei, urmând să fie premiați elevii și sportivii cu rezultate deosebite, dar și antrenorii care i-au pregătit pe sportivi, după cum urmează:

Suma de 83.335 lei, necesară acordării premiilor și recompenselor financiare, este cuprinsă în bugetul județului Bistrița-Năsăud pe anul 2022.

De asemenea, tot în ședința ordinară din 25 noiembrie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va analiza un alt proiect de hotărâre prin care se acordă stimulente financiare elevilor care au obținut performanțe școlare la Olimpiadele Naționale Școlare în anul 2022, precum și cadrelor didactice care i-au îndrumat pe elevi.

Recunoașterea performanțelor elevilor și cadrelor didactice reprezintă o
prioritate pentru administrația județului Bistrița-Năsăud. Prin acordarea
stimulentelor financiare elevilor și cadrelor didactice se dorește răsplătirea
efortului depus de aceștia la promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud și
a valorilor educaționale prin rezultatele deosebite obținute la etapa județeană/ zonală a Olimpiadelor Naționale Școlare și participarea la etapa națională a acestora. Acordarea acestor stimulente financiare transmite public un mesaj de valorizare a învățământului și în special celor care fac performanță cu scopul de a susține, dezvolta și promova valorile și talentele din județ”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre.

Un număr de 197 de elevi și 146 de cadre didactice vor primi astfel de recompense. Stimulentul financiar va fi în sumă de 500 de lei/persoană. Valoarea totală a stimulentelor va fi de circa 170.000 de lei.

error: Content is protected !!