Case reabilitate și coridor de mobilitate în Centrul istoric, cu ajutorul fondurilor europene

Primăria Bistrița va solicita finanțare europeană pentru două proiecte care prevăd reabilitarea imobilelor din zona centrală a municipiului și realizarea unui cordon de mobilitate în Centrul istoric al orașului, a anunțat marți primarul Ioan Turc. 

Astfel, municipalitatea intenționează să dezvolte, prin Programul Operațional Regional 2021-2027, un proiect-pilot, pe o idee pornită de la Bistrița, privind reabilitarea imobilelor din Centrul istoric, fiind urmărită creșterea atractivității zonei, prin regenerarea spațiilor publice aferente. Sunt prevăzute intervenții de reabilitare a fațadelor și a șarpantelor clădirilor istorice din Piața Centrală, fiind vizate fațadele exterioare perimetrale centrului, cu minime intervenții de consolidare a acestora, dacă este cazul, precum si investiții pentru asigurarea securității spațiilor publice.

Proiectul de investiție se înscrie în obiectivul strategic – OP5: O Europă mai aproape de cetățeni, prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și de inițiative locale, Prioritatea 7 – O regiune mai atractivă, OS e (i) – acțiunea d – Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice – municipii reședință de județ, care valorifică resursele locale și promovează o calitate ridicată a locuirii și a spațiilor publice ca suport pentru o viață urbană activă. Zona pilot de acțiune este frontul nordic al Pieței Centrale, de la pasajul II până la pasajul Spiru Haret, respectiv imobilele nr. 7-24.

De asemenea, Primăria Bistrița are în vedere un coridor verde de mobilitate urbană în Centrul istoric. Obiectivul general al proiectului este promovarea mobilității urbane multi-modale la nivelul municipiului Bistrița, iar obiectivul specific al proiectului este crearea unui coridor verde de mobilitate urbană în centrul istoric, prin reamenajarea și extinderea spațiilor și traseelor pietonale, extinderea infrastructurii pentru biciclete, promovarea deplasărilor blânde și asigurarea priorității în deplasare pentru pietoni și bicicliști în raport cu conducătorii auto.

Zona de acțiune este delimitată de: B-dul Republicii, Piața Petru Rareș, str. Bistricioarei, str. C.R. Vivu, str. Vasile Conta, str. Parcului, str. Ioan Rațiu, str. Alexandru Odobescu și str. Gării, pe o suprafață de aproximativ 150.000 mp.

Proiectul presupune realizarea următoarelor intervenții:

– amenajarea străzilor George Coșbuc, C. D. Gherea, C. Porumbescu, Al. Vlahuță, N. Titulescu, M. Kogălniceanu, Tibleșului, Baba Novac, Vasile Nașcu, Dogarilor, Lupeni, astfel încât să se asigure pietonilor și mijloacelor de transport nemotorizate prioritate în utilizare, prin crearea/ extinderea unei rețele coerente de piste/trasee de biciclete, realizarea infrastructurii pentru piste de bicicliști, a infrastructurii tehnice aferente sistemelor de parcaj pentru biciclete, crearea/modernizarea unor trasee/spații pietonale sau predominant pietonale confortabile pentru pietoni, amenajarea de platforme de tipul ”shared space” pentru circulația biciclistilor și a pietonilor și ocazional accesul motorizat pentru riverani, situații de urgență, aprovizionare și modernizarea platformelor carosabile, refacerea sistemului de semnalizare auto, bicicliști și pietoni, inclusiv marcaje pentru persoanele cu dizabilității;

– amenajarea pasajelor pietonale medievale, care fac parte din ansamblul urban fortificat care păstrează în zona istorică o tramă stradală și un parcelar original neschimbat din sec. XIII, după cum urmează: Pasaj II, Pasaj Alexandru Vlahuţă tronson 1, inclusiv Parcarea adiacentă, Pasaj IV, Pasaj VII, Pasaj XIII Baba Novac, Pasaj IX, Pasaj X, strada Vasile Alecsandri parțial, Piaţa Mică parțial, strada Zorilor parțial, strada Ecaterina Teodoroiu parțial, prin crearea unor legături transversale prin vechile pasaje nord – sud, prin reabilitarea și punerea în valoare a acestora, înlocuirea suprafețelor de călcare prin folosirea pavajelor din placi de piatră naturală, respectiv suprafețe de agregate compactate, stabilirea unor poli de atracție pentru zona centrală prin reabilitarea sau amenajarea unor zone publice care la această dată nu sunt valorificate și puse în valoare la adevăratul lor potențial, amenajarea unor puncte de interes și de atracție pentru locuitorii din zonă și turiști;

– modernizarea/ extinderea zonei exclusiv pietonale de pe str. Liviu Rebreanu, până în Piața Centrală a municipiului Bistrița, inclusiv Piața Morii;

– remodelarea Pieței Centrale, prin extinderea zonei exclusiv pietonale în corelare cu proiectele deja realizate (regenerare urbană axe turistice) sau în diferite faze de implementare (Linia Verde) contribuind în mod direct la reducerea emisiilor de CO2;

– îmbunătățirea imaginii urbane a zonei din jurul Bisericii Evanghelice, a ansamblului Sugălete și a celorlalte monumente istorice adiacente Pieței Centrale, prin pietonalizarea pieței și reunificarea ei spațială care să activeze reperele istorice și tradiții ale Bistriței, într-o formă contemporană strâns legată de viața orașului, realizarea pe latura sudică a unor jocuri de apă, lumini și ambient (muzicală);

– revitalizarea și extinderea zonelor verzi, prin asigurarea unui climat cât mai prietenos, acolo unde este posibil;

– amenajarea unui sistem de colectare și evacuare a apelor prin rețea de canalizare pluvială separată de cea menajeră;

– iluminat public inteligent și architectural stradal modern și eficient, cu sistem de telegestiune, inclusiv iluminat festiv;

– realizarea de sisteme de monitorizare video bazat pe instrumente inovative și eficiente de management pentru siguranța și protecția cetățenilor,

– asigurarea unui sistem de canalizație pentru rețelele electrice și cele de telecomunicații;

– introducerea cablurilor aeriene în subteran;

– montarea de mobilier urban model istoric (coșuri de gunoi stradal, indicatoare stradale cu denumirea străzilor, amenajarea de locuri de șezut/ bănci prevăzute cu componente smart- încărcătoare USB și conexiune Wi-Fi, cișmele, panouri de informare, borne, rastele de biciclete, stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, conectori subterani pentru alimentarea cu energie electrică, echipamente pentru fitness în aer liber, piese speciale sculptate din bronz/ piatră naturală, fântâni arteziene);

– reorganizarea spațială, mobilarea, iluminatul public, revitalizarea zonelor verzi și realizarea unei parcări publice, ca măsuri care trebuie să asigure suprafețe pietonale liberă de mașini parcate și care sporesc semnificativ beneficiile sociale ale zonei studiate;

– eliminarea diferențelor de nivel între spațiul pietonal și spațiul pe care este permisă circulația automobilelor, precum și reducerea parcărilor stradale parazite și crearea unui loc de parcare colectiv.

2 comments

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    Referitor la coridorul VERDE totul este un concept idiot si care pacaleste cetatenii.
    Se doreste de fapt prin acel termen de reunificare spatiala in Piata Centrala , dalarea, betonarea intregului spatiu cu taierea a zeci de arbori, desfintarea perimetrelor cu iarba si a rondourilor cu flori.
    Acesta cica (SIC) este coridorul VERDE ales de OTC fostul primar si indragit si de actualul Primar desi zeci de fruntasi liberali au semnat o petitie cu 5000 de semnaturi cea mai consistenta din istoria Bistritei prin care cetatenii nu sunt de acord cu astfel de proiecte distructive de MEDIU.
    Domnul IOAN TURC va deconta la sange daca va continua cu astfel de proiecte si avem exemplul pesedeului care a pierdut Primaria in 2020 datorita Partiei de pe COCOS .

  2. Referitor la componenta „Coridorul verde de mobilitate urbană în centrul istoric al municipiului Bistrița”, care presupune amenajarea pistelor de biciclete și a zonelor pietonale întâmpină dificultăti legate de lătimea prea îngustă a străzilor. Oricum, in centrul istoric al orasului circulatia auto nu poate fi eliminată total chiar nici de pe străzile numai cu functie de locuit din zonele rezidențiale.
    In acest caz, singura solutie rămâne amnajarea străzilor de tip „shared-space” (spațiul comun), ceea ce presupune eliminarea unor caracteristici rutiere precum borduri , marcaje , semne de circulație și chiar semafoare.
    De aceea, străzile de tip „shared-space” crează un sentiment mai mare de nesigurantă, fiind neclar cine are prioritate, șoferii sunt obligati să își reducă viteza, reducând astfel dominația vehiculelor, odată cu scăderw ratei accidentelor rutiere și îmbunătățind siguranța pentru alți utilizatori ai drumului.
    Oricum, pentru cei care vor să se apropie de centrul istoric este nevoie și de un inel central de circulatie auto. In cazul orasului Bistrita inelul central, poate fi realizat pe străzile deja existente. Mai corect este vorba despre închiderea inelului central de circulatie pentru centru istoric sau oraşul vechi alcătuit din străzile: Dr.Ioan Ratiu- Odobescu- Gării- Bul.Republicii-Bistricioarei-Roman C.Vivu-Vasile Conta-Codrisor- Podul Budacului.
    Pentru asta ar fi necesară prelungirea strazii Vasile Conta printre sediile Electrica-furnizare si Aquabis, si apoi construirea unui pod peste râul Bistrita , prin fata fostei uzine electrice, pentru legătura cu strada Codrisor. Acest pod care ar putea fi numit „Podul Morii”, amintind de Piata Morii din apropiere dar si de existenta unei mori de apă pe fostul „canal al morii”, ar crea si posibilitarea trecerii circulatiei auto din zona parcului pe malul stâng al râului Bistrita pe strada Codrisor până la Podul Budacului. Pe acest inel central se află cele mai multe institutii de interes local sau judetean, precum Palatul de Justitie, Biblioteca Judeteană, Liceul de Muzică, Directia de Statistică, Palatul Postei, Arhivele Statului, Inspectoratul de Politie, Colegiul National „Andrei Muresanu”, Colegiul National „Liviu Rebreanu”, Prefectura, Sala Polivalentă, Stadionul „Jean Pădureanu”, Strandul „Codrisor”, etc.
    Bulevardele și străzile mai largi care converg spre inelul central vor putea rămâne cu două sensuri de circulatie, în timp ce pe străzile mai înguste se va introduce sens unic. Parctic se vor grupa câte doi străzi, una cu sens unic într-o direcție, iar cealaltă cu sens unic în direcția opusă.

error: Content is protected !!