Un bărbat care a abandonat deșeuri pe raza localității Josenii Bârgăului s-a ales cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei, a anunțat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
”Din indiferență, ignoranță și chiar lipsă de educație, unii cetățeni din județul nostru aleg să-și arunce deșeurile în diferite locuri din natură, în jurul localităților în care locuiesc, poluând în mod foarte grav mediul în care trăiesc concetățenii lor. Inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud monitorizează video aceste zone în încercarea de a preveni și combate abandonul de deșeuri în natură. Pe baza dovezilor foto furnizate de inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, un cetățean din Josenii Bârgăului a fost identificat de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud și sancționat contravențional cu suma de 10.000 lei pentru abandonarea de deșeuri pe raza comunei în care își avea domiciliu”, a transmis ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Inspectorii din cadrul Corpului de Control vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea abandonului deșeurilor în natură, controalele fiind organizate în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și cu Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Mai mult, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud menționează că sancțiunile sunt drastice.
”Unii cetățeni pur și simplu nu înțeleg că natura din preajma localităților nu este groapă de gunoi! Iar pentru acești indivizi amenda este o sancțiune bine-meritată! Cine aruncă deșeurile în natură, riscă amenzi foarte mari! Vom arăta toleranță ZERO pentru toți cei care nu respectă mediul înconjurător și care arată o lipsă crasă de respect față de semenii lor care fac eforturi de colectare separată corectă a deșeurilor. Putem să gestionăm mult mai bine deșeurile, totul depinde de noi. Haideți să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!”, a mai precizat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud.
Multe Felicitari si incurajari Corpului de Control ADI-deseuri si mai ales directorului CRISTIAN MARIUS NICULAE care face o treaba excelenta privind protectia mediului.
In calitate de membru pescar AJVPS si ong-ist colaborez foarte bine cu cei de la ADI.
Totusi astept pe viitor si confiscarea unui mijloc de transport care arunca ilegal asemenea mizerii in natura.
Legislatia permite si o astfel de pedeapsa. Transmit cititorilor ca in jud. BN sunt peste 6.000 de depozite ilegale de gunoaie aruncate de-a valma.
Pescarii stiu multe si au vazut multe si -i rog sa fie si ei mai activi nu sa stea nepasatori sa pescuiasca printre gunoaie pline de virusi, bacterii, ciuperci.
Oricand va puteti imbolnavi grav mai ales ca serviti si masa din straita voastra care sta tot intre gunoaie.