Primăria Prundu Bârgăului înființează un serviciu local de evidență a persoanelor, astfel că locuitorii acestei comune nu vor mai fi nevoiți să meargă până la Bistrița pentru a rezolva probleme care țin de acest domeniu.
”Pentru a facilita accesul în vederea obținerii cărții de identitate pentru cetățenii comunei noastre, a fost demarată procedura pentru înființarea Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor Prundu Bârgăului! Urmare a lucrărilor de reabilitare exterioară, precum și a unor spații interioare din cadrul clădirii Centrului Multifuncțional (vizavi de sediul Primăriei Prundu Bârgăului), au fost amenajate spații conforme pentru funcționarea în condiții optime și de siguranță a activităților specifice SPCLEP. La acest moment a fost achiziționată și tehnica specifică și baza materială pentru a asigura funcționarea serviciului! Ne dorim ca în cel mai scurt timp să operaționalizăm activitatea efectivă a SPCLEP Prundu Bârgăului!”, a anunțat primarul Doru Crișan.
Momentan, comuna Prundu Bârgăului și alte 21 de unități administrativ-teritoriale din județ sunt arondate Serviciului de Evidență a Populației al municipiului Bistrița.
Potrivit primarului Ioan Turc, pe lângă Prundu Bârgăului, și comuna Tiha Bârgăului urmează să înființeze un astfel de serviciu pentru locuitorii său.