Echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a intervenit sâmbătă, în localitatea Mintiu, comuna Nimigea, pentru asanarea unor elemente de muniție găsite în peretele unei case aflate în curs de demolare.
”La fața locului, pirotehnicienii au descoperit 10 grenade ofensive, 18 cartușe și trei arme. Muniția asanată este foarte periculoasă la manipulare, transport și depozitare, iar din această cauză s-a luat decizia de a fi distrusă pe un teren din apropierea locului descoperirii acesteia”, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.
Misiunea a fost executată cu sprijinul polițiștilor, jandarmilor și a autorităților locale din comuna Nimigea.
Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii de muniție neexolodată, pirotehnicienii bistrițeni recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli şi măsuri de siguranță:
- anunţaţi de urgenţă organele competente prin apelarea numărului unic de urgență 112.
- nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;
- nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;
- nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare muniţiile descoperite;
- nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;
- nu încercaţi să demontaţi focoasele sau elementele componente.
FOTO: ISU Bistrița-Năsăud