Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

FOTO: CORNEL CIOCAN

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (5 – 18 decembrie).

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”până în jurul datei de 10 decembrie valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor fi în creștere de la medii ale maximelor de 5 grade, spre medii de 12 … 13 grade și ale minimelor, de la 0 grade, până la 4 grade, valori cu mult mai ridicate față de mediile multianuale. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire până în data de 12 decembrie, când media valorilor diurne va ajunge la 4…5 grade, iar a celor nocturne în jurul a -2 grade, medii ce se vor menține în general până la sfârșitul intervalului. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în 8 decembrie, în jurul datelor de 12 și 15 decembrie”. 

La munte, ”până spre sfârșitul primei săptămâni, temperatura aerului va avea tendința de creștere de la medii ale maximelor de 0…1 grad, spre medii de 5…6 grade și ale minimelor, de la -3 grade, până la 1…2 grade, valori cu mult mai ridicate față de mediile specifice perioadei. În a doua săptămână, vremea va intra într-un proces de răcire, mai accentuată până în data de 12 decembrie, când media valorilor diurne va ajunge spre -2…0 grade, iar a celor nocturne de -6…-5 grade, medii ce se vor menține în general până la sfârșitul intervalului. Probabilitatea de precipitații se va menține în general ridicată pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales în a doua jumătate din interval”.

error: Content is protected !!