În perioada 29 noiembrie – 4 decembrie, polițiștii au continuat acțiunile de control pe raza întregului județ, pentru a asigura desfășurarea în condiții normale a traficului, dar și pentru depistarea șoferilor care, prin nerespectarea regulilor și normelor de circulație, pot pune în pericol siguranța celorlalți.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, o atenție deosebită a fost acordată depistării celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive, precum și a șoferilor care nu respectă limita legală de viteză.
În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 400 de autovehicule și legitimate peste 550 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 103.000 de lei iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 64 de permise de conducere și a unui număr de 16 certificate de înmatriculare.
Pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, polițiștii au efectuat peste 200 de testări cu aparatul etilotest și drugtest.
Mai mulți șoferi au fost prinși în timp ce conduceau fără permis de conducere sau influența alcoolului ori a drogurilor.
IPJ Bistrița-Năsăud oferă și câteva exemple:
- La data de 29 noiembrie, în localitatea Unirea, polițiștii au intervenit la locul producerii unui eveniment rutier. Un autoturism s-a răsturnat, iar conducătorul acestuia – un bărbat, 36 ani – se afla sub influența alcoolului, în urma testării cu aparatul etoilotest rezultând valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- La aceeași dată, polițiștii au oprit în trafic, pe DC 1 Telcișor, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din Telciu. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultând o concentrație de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- La data de 30 noiembrie, pe drumul comunal Valea Tureacului, din localitatea Tureac, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din Prundu Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
- La aceeași dată, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 30 ani, din Năsăud. În localitatea Salva, mașina a fost înregistrată de pistolul radar, cu viteza de 105 km/h în localitate. Verificările au indicat faptul că șoferul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
- În data de 30 noiembrie, un tânăr, de 20 ani, din Posmuș, în timp ce conducea un motociclu neînregistrat, a părăsit partea carosabilă rezultând rănirea ușoară a acestuia. Verificările au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motociclul condus nu era înmatriculat. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- La aceeași dată, un bărbat, de 40 ani, din Năsăud, a fost surprins de polițiști, în flagrant, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Năsăud, sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- La data de 1 decembrie, un bărbat de 72 de ani, a condus un autoturism prin municipiul Bistrița înspre Unirea și, ajuns la intersecția cu strada Drumul Dumitrei Vechi, a intrat în coliziune cu un alt autoturismului, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- În data de 2 decembrie, pe Drumul Județean 154, în centrul localității Domnești, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Mărișelu. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur in aerul expirat.
- În data de 3 decembrie, un tânăr de 21 de ani, din Telciu, a fost depistat de polițiști pe Drumul Comunal 1 prin localitatea Telcișor, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
- La aceeași dată, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control pe raza municipiului. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat faptul că șoferul nu se află sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul DrugTest a indicat rezultat pozitiv în cazul substanței methamphetamine.
- În data de 3 decembrie, un bărbat de 33 de ani, din Rodna, s-a autoaccidentat în timp ce conducea un moped pe drumul public. În urma verificărilor a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și mopedul nu este înregistrat. Testarea cu aparatul etilotest, a indicat valoarea de 1,09 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
- La aceeași dată, pe raza localității Maieru, a fost depistat în trafic un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Maieru, care nu deține fără permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
- În data de 4 decembrie, un șofer de 41 de ani, din Petriș, în timp ce conducea un autoturism prin Bistrița, a fost oprit întrucât a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 75 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză 50 km/h. Testarea cu aparatul etilometru a șoferului a indicat valoarea de 0,80 mg/L alcool pur în aerul expirat.
- La data de 4 decembrie, pe raza localității Prundu Bârgăului, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Prundu Bârgăului. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanțele metamfetamină și cannabis.
- La aceeași dată, un bărbat de 35 ani, din Cetate a fost depistat în flagrant delict în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 172G, prin localitatea Petriș, având dreptul de a conduce suspendat.
- La data de 5 decembrie, un bărbat de 33 ani, din Salva, a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, la ieșire din Rebrișoara spre Năsăud. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța metamfetamină.
În toate cazurile constatate, polițiștii au întocmit dosar penal, urmând documentarea faptelor.