Poetul Dinu Flămând, premiat de Academia Română pentru volumul “Om cu vâslă pe umăr! Dinu e un “pedant al poeziei!” după cum zice Țărmure!

Dinu Flămând e originar din Susenii Bârgăului și e unul din cei mai apreciați poeți din România. Academia Română i-a acordat un important premiu, la Gala Academiei Române.

Ceremonia de decernare a avut loc în 7 decembrie 2022 în Aula Academiei Române.

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a fost prezent la acest eveniment și a prezidat Decernarea Premiilor, în prezența membrilor Adunării Generale.Practic, s-au acordat premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2020. Academia Română are această cutumă și premiază lucrările artistice abia după 2 ani de la lansare.

Dinu Flămând a primit Premiul „Lucian Blaga“ pentru volumul „Om cu vâslă pe umăr!”

Dinu Flămând, un… „pedant al poeziei!”

„Dinu Flămând este unul din cei mai buni poeți ai României, și de asemenea unul din cei mai apreciați traducători. Este o personalitate complexă, a tradus Fernando Pessoa și are traduceri din italiană, din franceza.

Poezia lui este una evocatoare, amintirea inclusiv a locului de nastere, fiind originar din Bârgău. Este considerat un mare traducător, un om de radio și de presă important, apreciat la nivel internațional. A activat la Radio France International și de acolo s-a pensionat.

„Dinu Flămând este unul din poetii relevanți ai generației 70. Este un om de creație, un pedant al poeziei.

Tocmai de aceea, la împlinirea vârstei de 75 de ani, Centrul Cultural Municipal i-a organizat un eveniment pe care Dinu îl merita din plin. Și iată că acum, Academia Română îi acordă acest important premiu pentru volumul „Om cu vâslă pe umăr.” – a declarat Gavril Țărmure, managerul Centrului Cultural Municipal George Coșbuc.

Dinu Flămând, poetul anti-sistem! În anii 80 a fugit în Franța și s-a refugiat la Paris! De la Radio France Internationale a lansat „GHIULELE”  anti-comuniste!

Este de asemenea un traducător inspirat din literatura franceză, spaniolă, italiană și portugheză, precum și comentator politic al actualității în presa românească și în cea internațională.

Este licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universiăţii Babeş-Bolyai din Cluj (1970). Membru întemeietor al cenaclului iar apoi al revistei Echinox. A lucrat in diverse redacţii de ziare si reviste din Bucureşti, între care Amfiteatru şi Secolul 20. În anul 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala cartii pentru ca a refuzat sa participe la acţiunea de epurare ideologica a cărţilor (a făcut o prezentare favorabilă volumului de poezii Marea conjugare de Nina Cassian.

În anii 80 pleacă din ţară şi se refugiază în exil la Paris, de unde denunţă, in presa scrisă şi in emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România.

Locuieşte de atunci în Franţa şi este redactor la postul de radio Radio France Internationale. După căderea regimului comunist a fost reintegrat în literatura ţării sale de origine. Volumele sale de versuri şi de critică literară, dar şi unele traduceri, au obţinut mai multe premii naţionale si internaţionale. I s-au atribuit burse si participari la programe internaţionale de creaţie: Yowa City,SUA,1983;Fundaţia Kalouste Gulbekian, Lisabona, Portugalia,1985; La Naplouse,Franţa, 2002; Cento di studi ligure, Bogliasco, Italia, 2005; Sacatar Organisation, Salvador de Bahia, Brazilia, 2008.

A fondat cenaclul Echinox, alături de Marian Papahagi.

În vremea studenției, a devenit membru fondator al revistei Echinox, care a marcat numeroase generații literare prin spiritul ei anticomunist. După absolvire, a lucrat în redacții de ziare, reviste și edituri, la București.

Dinu Flămând este cetatean de onoare al Bistriței.

 

error: Content is protected !!