Bogdan Ivan, despre legea care prevede eliberarea cazierului judiciar şi în format electronic: ”O modificare mică în lege, un impact mare pentru oameni”

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în formă electronică, printre cei care au votat în favoarea acestuia numărându-se și deputatul PSD Bogdan Ivan.

Actul normativ prevede completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, în sensul simplificării procedurii de obţinere a cazierului judiciar, propunându-se ca şi eliberarea actului, nu doar depunerea cererii de eliberare, să fie făcută în formă electronică.

O modificare mică în lege, un impact mare pentru oameni! Cu pași mici, dar siguri, reducem birocrația și statul la cozi în fața ghișeelor. Prin această lege, cozile pentru obținerea cazierului judiciar vor dispărea: cererea și eliberarea acestuia vor putea fi făcute și online! După ce va fi promulgată de Președintele României, prin platforma ghișeul.ro, la orice oră din zi și din noapte, poate fi solicitat și primit cazierul judiciar. Scopul meu e ca, prin legile pe care le inițiem, să simplificăm relația cetățean/stat și să ne modernizăm pe modelul dinamicii din zona privată. Cred în debirocratizare și în oferirea alternativei digitale la cât mai multe servicii publice! Continuăm lupta pentru modernizarea României”, a precizat deputatul Bogdan Ivan.

Potrivit proiectului legislativ adoptat de Camera Deputaților, în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a legii, prin ordinul comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, vor fi stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.

De asemenea, în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a legii, prin ordinul comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, vor fi definitivate procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

error: Content is protected !!