Licitația pentru execuția lucrărilor de extindere a rețelelor de apă în municipiul Bistrița, lansată de compania Aquabis în vara acestui an, a eșuat, a anunțat viceprimarul Sorin Hangan.
”Cu mare mâhnire, vreau să vă informez că licitația pentru Lotul 2 din Masterplanul de apă, mult trâmbițatul Materplan de apă al Aquabis, a eșuat. Lotul 2 care cuprinde Bistrița, extinderi de rețele și reabilitări de rețele, a eșuat. Acest lucru înseamnă încă vreo 4 luni de așteptare. Sperăm ca măcar la următoarea procedură să reușească Aquabis-ul să intervină și pe municipiul Bistrița, pentru că noi îi ținem în viață, dar dânșii ne-au lăsat cumva în urmă. Am început discuțiile în urmă cu un an și jumătate, indiferent ce s-a spus în spațiul public. Am avut discuții repetate și chiar aprinse și am sperat ca măcar acum, după câtă presiune am pus pe dânșii, vor rezolva problema aceasta și vor interveni și în orașul nostru. Avem mare nevoie pe traseele de mobilitate și nu numai. Din păcate, am fost informat de Aquabis că a eșuat licitația, din varii motive. E irelevant de ce. Cei de la Aquabis vor urca din nou licitația pe site, procedură care va mai dura vreo trei luni. Să sperăm că nu mai mult. Mi-e și rușine de cei din Slătinița și de multe alte zone în care am sperat că vom avea extinderi de rețele de apă”, a spus viceprimarul Sorin Hangan, miercuri, în ultima ședință ordinară din acest a Consiliului Local Bistrița.
Într-o conferință de presă susținută la începutul lunii septembrie a acestui an, directorul Aquabis SA, Ion Șandru, a explicat că pe acest lot care cuprinde municipiul Bistrița sunt prevăzute atât reabilitări de reţele apă şi canal, cât şi extinderi ale rețelelor.
Lotul 2 face parte din Materplanul de apă și canalizare, proiect derulat de Aquabis SA cu fonduri europene de aproape 240 de milioane de euro. Prin intermediul acestui proiect, cele 4 orașe ale județului Bistrița-Năsăud și încă 43 de comune din județ, membre ale ADI Apă-Canal Bistrița-Năsăud, vor avea parte de dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.