Un autoturism despre care există indicii că ar fi fost furat din Austria a fost depistat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud. Mașina, estimată la circa 18.000 de euro, se afla în posesia unui tânăr din Beclean, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. În fapt, la data de 23 decembrie, a fost depistat, în posesia unui bărbat din Beclean, un autoturism care figura ca fiind sustras din Austria, din data de 12.12.2022. Autoturismul, fabricat în anul 2021 și estimat la aproximativ 18.000 de euro, a fost indisponibilizat de polițiști”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea, în cooperare cu autoritățile judiciare din Austria, a modului în care autovehiculul a fost ajuns pe teritoriul României și documentării faptei sub toate aspectele ei.