Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare, informează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Într-un comunicat de presă, DIICOT precizează că ”în perioada martie – decembrie 2022, inculpatul a filmat acte de natură sexuală (viol) săvârșite asupra unei persoane vătămate minore (în vârstă de 13 ani), a deținut și transmis materialele pornografice pe care le-a folosit și pentru a șantaja persoana vătămată pentru a o determina să se întâlnească cu acesta. În cursul lunii octombrie 2022, inculpatul a atras victima minoră într-un loc izolat, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, și a violat-o, activitate înregistrată cu ajutorul unui telefon mobil. Materialul pornografic a fost ulterior distribuit părinților persoanei vătămate și unui cadru didactic. De asemenea, în cursul lunii decembrie, inculpatul a transmis amenințări cu moartea atât persoanei vătămate minore cât și mamei acesteia”.
Inițial, la data de 27 decembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, în cursul zilei de 28 decembrie, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile.
DIICOT mai precizează că, pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud.