Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului şi viscol valabilă pe parcursul zilei de joi în nordul Carpaţilor Orientali, precum și o atenționare cod galben de viscol în Transilvania, la altitudini de peste 1.700 metri, valabilă până vineri la prânz.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 05 ianuarie, ora 02:00 – 05 ianuarie, ora 14:00, ”în Carpaţii Orientali şi local în Munţii Apuseni, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60 – 80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă rafalele vor depăşi 100 – 120 km/h. De asemenea, în grupele nordice ale Carpaţilor Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.În acelaşi timp, vântul se va intensifica temporar în nordul Crişanei şi în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55 – 60 km/h”.
A doua atenționare cod galben de intensificări ale vântului şi viscol va fi în vigoare în intervalul 5 ianuarie, ora 14:00 – 6 ianuarie, ora 12:00. ”La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1.700 de metri), rafalele vor depăşi 100 – 120 km/h şi temporar va ninge viscolit. Local, în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55 – 70 km/h”, mai arată ANM.
Meteorologii menționează că intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.