În perioada 6 – 8 ianuarie, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat mai multe acțiuni de control în trafic, accentul fiind pus pe depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză sau a celor care conduc sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
Oamenii legii au acționat cu echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
”În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost efectuate verificări în trafic, fiind oprite pentru control peste 250 de autovehicule și legitimate peste 300 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 108.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 66 de permise de conducere și a unui număr de 4 certificate de înmatriculare”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau altor substanțe interzise, polițiștii au efectuat peste 120 de testări cu aparatul etilotest.
Polițiștii rutieri au constatat și 11 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite 9 dosare penale cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din cele 11 infracțiuni constatate în flagrant delict, cele mai multe, cinci, au vizat conducerea sub influența băuturilor alcoolice, cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cele 9 dosare penale, polițiștii continuă cercetările în vederea completării probatoriului și documentării faptelor.
Poliția atrage atenția că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Din acest motiv, poliţiștii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor, mai ales în condiții de ceață și vizibilitate scăzută.
Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:
- Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
- Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
- Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!
- Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
- Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
- Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!
- Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
- Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
- Nu folosiți telefonul în timp ce conduceți!