FOTO: Proiectul de extindere a SJU Bistrița a fost aprobat pentru finanțare prin PNRR! Investiția se ridică la aproape 100 de milioane de euro!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, că 27 de obiective de investiții privind infrastructura spitalicească urmează să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR. Printre acestea se numără și proiectul de extindere a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, investiție care se ridică la aproape 100 de milioane de euro. 

În octombrie 2021, a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea criteriilor de selecţie. În luna noiembrie, am început să primim aceste proiecte şi am ajuns în situaţia evaluării în luna decembrie şi până în momentul în care stăm de vorbă am evaluat aceste proiecte. Au primit punctajul criteriilor precizate în hotărârea de Guvern. Lista cu obiectivele de investiții aprobate va rămâne în transparenţă decizională, împreună cu proiectul hotărârii de Guvern, timp de două săptămâni, după care Guvernul României va aproba această listă, prin hotărâre, iar semnarea contractelor de finanţare va urma imediat la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. Angajamentul României referitor la proiectul de investiţii precizează sfârşitul lunii iunie a anului 2026 pentru finalizarea proiectelor, care înseamnă proiectare, execuţie şi dotare a acestor unităţi spitaliceşti”, a explicat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă, la sediul Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce privește proiectul depus de Spitalul Județean de Urgență Bistrița, managerul unității medicale, Gabriel Lazany, a precizat că, în urma evaluării tehnice, proiectul s-a situat pe locul 3 din totalul de 27 de proiecte aprobate și finanțate prin PNRR.

 

Proiectul SJU Bistrița va avea patru componente majore:

  • C1: Extindere spital cu un pavilion în regim de înălțime S+P+4E;
  • C2: Reabilitare energetică și modernizare pavilion existent;
  • C3: Digitalizare;
  • C4: Achiziționare aparatură medicală.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 408 milioane lei fără TVA, adică aproape 82 de milioane de euro fără TVA, 95 la sută din această sumă urmând să fie asigurată prin PNRR. Cu tot cu TVA, investiția se ridică la aproape 100 de milioane de euro.

error: Content is protected !!