Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a anunțat că au fost desemnați noii consilieri locali care vor reprezenta partidul în Consiliul Local Bistrița.
”Vă prezint noii consilieri care vor intra în Consiliul Local al municipiului Bistrița. Este vorba despre doi colegi care au fost alături de PMP și de echipa mea încă din 2016, de când am închegat echipa PMP la Bistrița. Sunt colegi care au muncit în fiecare campanie, care s-au implicat în fiecare campanie și își merită locul în Consiliul Local. Sunt colegi care au participat la proiectarea programului nostru politic, care au fost activi și alături de PMP încă de la început”, a declarat Ionuț Simionca, vineri, într-o conferință de presă.
Astfel, noii consilieri care vor intra în Consiliul Local din partea PMP Bistrița-Năsăud sunt Ana Maria Avram și Marian Suciu.
Ana Maria Avram este de meserie economist, are 31 de ani și spune că a ales să facă parte din echipa PMP pentru că i-au plăcut ideile cu care liderul partidului, Ionuț Simionca, a venit.
”Rezonez cu tot ceea ce Ionuț Simionca își dorește să facă pentru Bistrița și pentru România. Alături de el, îmi doresc să contribui și eu cât pot de mult. Am toată dorința de a face lucruri bune pentru orașul nostru și pentru viitorul copiilor noștri”, a spus Ana Maria Avram.
Marian Suciu este de profesie inginer și își desfășoară în prezent activitatea în domeniul IT.
”Și eu sunt alături de echipa PMP încă de la început și am optat pentru lista de consilieri municipali pentru că îmi doresc să ajut la dezvoltarea comunității și îmi doresc un viitor mai bun pentru locuitorii Bistriței”, a spus Marian Suciu.
Ionuț Simionca a adăugat că noii consilieri nu au mai făcut politică până acum, iar PMP este singurul partid în care au activat până în prezent.
”Mă bucur să am oameni de o asemenea calitate umană și profesională în partid. Ei sunt exemplul clar că oferim o șansă celor care doresc să se implice în politică, chiar dacă nu știu prea multe despre politică, despre jocurile politice sau strategiile politice. Toți cei care își doresc să schimbe comunitățile din care fac parte, care își doresc să trăiască într-un cartier mai organizat, trebuie să se implice activ în viața politică și administrativă și au șansa să își lase amprenta asupra comunității așa cum consideră ei mai bine”, a adăugat Ionuț Simionca.
Cei doi noi consilieri locali vor ocupa locurile care au rămas vacante după demisiile fostelor consiliere Ștefania Stere și Oana Săcălean.