Hotelul Metropolis și restaurantele Corso și Verona din municipiul Bistrița au fost verificate de comisarii Protecției Consumatorilor, în urma acțiunii de control fiind aplicate sancțiuni, informează Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud într-un comunicat de presă.
”Pe data de 12 ianuarie 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, sub coordonarea vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sebastian Hotca, a comisarului șef al Regiunii Nord-Vest Cluj, Cristian Nicula, și a comisarului șef adjunct al CJPC Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a desfășurat o serie de acțiuni de control privind respectarea prevederilor legale in domeniu, la unitățile de restaurație colectivă și de cazare turistică. Verificările s-au derulat la următorii operatori economici din municipiul Bistrița: Metropolis Grup SRL (Hotel Metropolis), Pub Corso Cafe 1923 SRL (Restaurant Corso) și Thermo Izosystem SRL (Restaurant Verona)”, se arată în comunicatul Protecției Consumatorilor.
În urma acțiunilor de verificare, comisarii au identificat mai multe deficiențe, pentru care au aplicat mai multe sancțiuni.
Astfel, ”au fost aplicate trei amenzi contravenționale în cuantum de 100.000 lei și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 2.000 lei. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru blocul alimentar în cazul celor două restaurante și oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor în două camere de cazare ale hotelului cu nivel de clasificare de 5 stele”, se mai arată în comunicat.
Abaterile constatate de comisarii bistrițeni au vizat:
- utilizarea unor produse și preparate cu data limită de consum depășită;
- modificarea stării termice a produselor;
- folosirea unor preparate fără elemente de identificare–caracterizare;
- folosirea unor echipamente de preparare cu depuneri grosiere de resturi alimentare si rugină;
- utilizarea unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic;
- nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor folosite pentru preparare;
- utilizarea unui cântar fără verificare metrologică;
- lipsa mențiunilor legate de ingredientele cu efect alergen pentru fiecare preparat în parte, în lista meniu;
- folosirea unor coșuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare.
”Cele două restaurante au remediat cu celeritate deficiențele, astfel încât la recontrolul desfășurat pe data de 13 ianuarie 2023, comisarii au constatat ducerea la îndeplinire a măsurilor complementare și au dispus redeschiderea unităților”, mai arată CJPC Bistrița-Năsăud.
Comisarii Protecției Consumatorilor avertizează că vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.