Doi bărbați, unul din Bistrița și altul din Nimigea, au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența substanțelor psihoactive.
Unul dintre aceștia conducea o mașină pe strada Libertății din municipiul Bistrița.
”La data de 12 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Libertății, din municipiul Bistrița. Conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, din Bistrița, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. De asemenea, a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul unei substanțe psihoactive. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la spital, pentru a-i fi prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către Biroul Rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cel de-al doilea șofer a fost prins în timp ce circula cu mașina pe Drumul Județean 172, în Nimigea de Jos.
”În seara de 12 ianuarie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Județean 172, în Nimigea de Jos. La volan au identificat un tânăr, de 25 de ani, din localitate, care a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Politiei orașului Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, a adăugat IPJ Bistrița-Năsăud.