În perioada 4 – 5 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au organizat o acțiune în trafic pentru combaterea activităților ilicite în domeniul silvic.
La acțiune au participat și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători din cadrul ocoalelor silvice.
”Au fost oprite pentru control 20 de autovehicule, dintre care 11 transporturi de material lemnos și au fost legitimate 22 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei, dintre care 3 conform Legii 171/2010, în valoare de 5.000 lei și 1 conform O.U.G. 92/2001 în valoare de 10.000 lei. Ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea a peste 25 metri cubi de material lemnos, fără documente legale, în valoare de 3.879 lei”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.