FOTO/VIDEO: Acțiuni de amploare ale polițiștilor din Bistrița-Năsăud, în trafic; peste 500 de sancțiuni, în patru ore

Acțiuni de amploare în trafic au fost desfășurate, pe parcursul zilei de vineri, de polițiștii rutieri din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Direcției Rutiere și cu sprijinul polițiștilor rutieri din cadrul serviciilor rutiere Cluj, Maramureș, Mureș, Sălaj și Suceava

”La data de 20 ianuarie, în intervalul orar 12.00-16.00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciul Rutier Bistrița-Năsăud, polițiștii de la formațiunile de profil din teritoriu și cei de la ordine publică cu atribuții pe linie rutieră au executat o acțiune, în sistem integrat, pe principalele artere rutiere cu risc ridicat de accidente de pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Acțiunile polițiștilor au urmărit și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, indisciplina bicicliștilor, neacordarea priorității de trecere pietonilor, indisciplina pietonilor și neacordarea priorității de trecere vehiculelor.

În cadrul activităților, au fost folosite aparate de măsurare a vitezei, aparate etilotest și DrugTest.

”Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 512 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 184.000 lei și au constatat o infracțiune flagrantă contra siguranței circulației pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reținute 46 de permise de conducere și retrase 32 de certificate de înmatriculare. Din totalul permiselor de conducere reținute, 27 au fost pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză, 14 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire, 3 pentru neacordarea priorității de trecere a pietonilor și 2 pentru alte abateri”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost sprijiniți în cadrul acțiunii de efective de la serviciile rutiere din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj, Maramureș, Mureș, Sălaj și Suceava, acțiunea fiind coordonată de către Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române.

 

One comment

  1. Balan Marius -Horea- ecologist

    Multumesc personal POLITIEI ROMANE deoarece ma simt mai bine protejat in trafic dupa actiunile lor.
    Felicitari tuturor politistilor si mai ales frumoaselor POLITISTE ! Bravo voua !

error: Content is protected !!