SJU Bistrița organizează cursuri gratuite de prim ajutor pediatric

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bistrița organizează cursuri gratuite de prim ajutor pediatric, a anunțat managerul unității medicale, Gabriel Lazany. La aceste cursuri vor putea participa părinții care vor să afle informații utile despre modul în care pot acționa în diferite situații critice. 

Primul curs de prim ajutor pediatric va avea loc în data de 31 ianuarie, începând cu ora 16:00, la sediul SJU Bistrița, clădirea UPU-SMURD.

Cursul de prim ajutor pediatric are o durată de 4 ore și le oferă participanților informații utile și tehnici necesare pentru a putea acționa rapid.

Astfel, participanții la curs vor învăța cum să acorde suportul vital de bază, cum să acționeze pentru  dezobstrucția căilor aeriene, cum să intervină în cazul unor traumatisme, plăgi sângerânde sau arsuri, dar vor primi și alte noțiuni care pot face diferența.

Pentru o bună desfășurare a cursului de prim ajutor pediatric, numărul participanților este limitat la 20 persoane/grupă, iar grupele se alcătuiesc în ordinea înscrierilor.

Înscrierile și detalii suplimentare se pot obține de la secretariatul UPU-SMURD Bistrița,  la numărul de telefon 0726.137.227, de luni până vineri, în intervalul 09:00 – 15:00.

”Pregătește-te să devii salvatorul copilului tău! Învață de la medicii și asistenții cu experiență în patologia pediatrică din cadrul UPU-SMURD Bistrița să acorzi primul ajutor de bază în situații de urgență! Mâinile tale pot salva vieți! Înscrie-te acum la Cursul de Prim Ajutor Pediatric și vei învăța cum să reacționezi, să previi sau să tratezi cu calm și cu atenție orice eveniment neprevăzut din viața micuțului tău”, este mesajul managerului SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

ACTUALIZARE

Cele 20 de locuri disponibile pentru primul curs au fost deja ocupate.

”Vă mulţumim pentru interesul mare cu care aţi primit invitaţia UPU-SMURD Bistriţa de a participa la cursurile gratuite de Prim Ajutor Pediatric. Aşa cum am anunţat încă de la început pentru buna desfășurare a cursului, numărul participanților este limitat la 20 persoane/grupă, iar numărul limită a fost deja atins în mai puţin de 30 de minute de la începerea înscrierilor. Având în vedere numărul mare de solicitări de participare, vom face publică în scurt timp o nouă dată pentru un curs de Prim Ajutor Pediatric”, a mai adăugat managerul SJU Bistrița.

error: Content is protected !!