După ce CNAIR a anunțat semnarea contractelor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Baia Mare – Bistrița, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a oferit și un termen optimist cu privire la centura ocolitoare a Bistriței.
Într-o postare pe o rețea de socializare, primarul a precizat că, în a doua jumătate a anului viitor, municipalitatea se va ocupa de contractarea proiectului tehnic în vederea execuției centurii ocolitoare a Bistriței.
”Conform unui recent sondaj de opinie, pentru cei mai mulți dintre concitadinii noștri, centura ocolitoare a municipiului Bistrița reprezintă un deziderat, circa 80% dintre respondenții sondajului apreciind că este vorba de un obiectiv necesar. Pentru ca municipiul nostru să aibă cât mai devreme o centură ocolitoare, în 31 martie 2021 am semnat un protocol de colaborare cu CNAIR pentru „Varianta de ocolire Bistrița”, ca parte a interconectării aliniamentului Autostrăzii Nordului, potrivit căruia, după realizarea studiului de fezabilitate, responsabilitatea pentru proiect tehnic și execuție va reveni municipalității. Acest protocol de colaborare a fost adiționat prin intrarea în parteneriat, alături de Primăria Bistrița, a Consiliului Județean și a primăriilor Budacu de jos și Livezile, în vederea creșterii capacității de implementare a proiectului”, a precizat Ioan Turc.
În condițiile semnării aseară, la CNAIR, a contractului privind realizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Bistrița – Dej, edilul a mai adăugat că, dacă totul decurge cum este prevăzut, ”în 18 luni putem să preluăm responsabilitatea contractării proiectului tehnic și a execuției pentru centura ocolitoare a Bistriței”.
La data de 26 ianuarie, CNAIR a semnat două contracte având ca obiect elaborare studiu de fezabilitate pentru ”Drum de mare viteză Baia Mare – Bistrița, Lot 1 Baia Mare – Dej și Lot 2 Dej – Bistrița”, cu ofertantul declarat câștigător, respectiv Asocierea S.C. QUADRANTE VIAPONTE PROIECTARE SI CONSULTANTA S.R.L. – S.C. METROUL S.A. – CAPITAL VISION S.R.L. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 1 este de 12.746.666,57 lei fără TVA. Valoarea contractului de servicii pentru Lotul 2 este de 8.376.369,89 lei fără TVA.