Liderul social democraților din Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a fost desemnat președinte interimar al organizației PSD Bihor.
Anunțul a fost făcut de deputatul bihorean Ioan Mang, fostul președintele al PSD Bihor. Acesta a precizat că decizia de a îl numi pe Emil Radu Moldovan în funcția de președinte interimar al organizației PSD Bihor a fost luată în ședința Consiliului Politic Național al PSD din data de 30 ianuarie.
”A fost o întâlnire lungă cu foarte multe puncte pe ordinea de zi, subiectele principale fiind legate de urgența aprobării unor legi, de problemele și prioritățile guvernului, în special ale miniștrilor PSD, precum și unele probleme organizatorice. Referitor la organizația PSD Bihor, în urma discuțiilor avute aseara, a fost aprobată decizia ca funcția de președinte interimar să fie ocupată de colegul nostru Radu Moldovan, vicepreședinte PSD, coordonatorul zonei Nord-Vest și președintele PSD Bistrița-Năsăud. De asemenea a fost dizolvat Biroul Permanent Județean, urmând ca în Biroul Permanent Județean să fie cooptați la început parlamentarii și primarii PSD Bihor! Îmi exprim speranța că toată echipa va lucra unită pentru a obține cele mai bune rezultate la toate alegerile din 2024!”, a precizat Ioan Mang.
Emil Radu Moldovan este vicepreședinte al PSD și coordonator al zonei Nord-Vest.