Un tânăr din Năsăud s-a ales cu dosar penal și este cercetat de Poliție pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Acesta a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă de oamenii legii, dar a fost prins în cele din urmă.
”Azi-noapte, în jurul orei 01.00, un echipaj de ordine publică, format dintr-un polițist, un elev în practică și un jandarm, care patrula pe raza orașului Năsăud, a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Mihai Eminescu din Năsăud. Conducătorul acestuia nu s-a conformat, fiind urmărit până în apropierea unor blocuri, unde a abandonat autoturismul și a fugit. A fost urmărit și prins în scurt timp și condus la sediul Poliției pentru verificări. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr, de 20 de ani, din Năsăud. Polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și continuă cercetările în acest caz.