Cei 800 de angajați ai Primăriei Bistrița vor fi MONITORIZAȚI la intrare-ieșire! Se instalează un sistem de pontaj electronic + 65 de camere de luat vederi! Investiția: 40.000 de euro!

Angajații Primăriei Bistrița intră-n era digitală. Instituția se modernizează, cu cartele de pontaj electronic și camere de supraveghere, la intrare.

În total, 65 de camere de luat vederi vor fi amplasate la intrarea în toate sediile Primăriei Bistrița. Toți angajații Primăriei Bistrița vor primi cartele de serviciu, pentru pontajul electronic.

Proiectarea și furnizarea sistemului de control acces și pontaj este în implementare și sistemul este FUNCȚIONAL în clădirea PRINCIPALĂ, dar va fi extins la TOATE clădirile Primăriei!

Practic, vor fi supravegheate TOATE imobilele Primăriei: sediul central, Palatul Culturii, Direcția de Servicii Publice, sediul Poliției Locale, Căminul de Bătrâni, Serviciul de Voluntariat, Direcțiile Primăriei, stația de asfaltare, Taxe și Impozite.

Cum funcționează sistemul de pontaj electronic!

La venire și plecare, angajații își scanează cartela de pontaj la un panou electronic și sunt filmați de o cameră de supraveghere! Înregistrările sunt arhivate și verificate de un angajat al instituției! De exemplu dacă un angajat scanează cartela unui coleg care NU este la muncă! În acest caz, filmările vor fi dezarhivate și folosite ca probă.

În cele 3 mandate a lui Crețu, se folosea condica de prezență, adică un catastif lăsat la poartă, unde angajații se semnau cu pixul!

Sistemul de pontaj cu cele 65 de camere de luat vederi costă 210.000 de lei + TVA. Contractul a fost câștigat de firma MediaCom Net, din Bistrița.

Primăria Bistrița are aproximativ 800 de angajați și cheltuie peste 1 MILION de euro/lună pe salarii. Bugetul total al Primăriei Bistrița: 50 de MILIOANE de euro/an.

2 comments

  1. bob constructorul™

    Si in Piata Decebal sau pe strada Dornei ar trebui montate camere, acolo undedupa 30 de ani de la revolutie inca se mai schimba valuta (+ alte cateva activitati connexe) in strada. Cred ca am ramas singurul oras sau printre putinele in tara cu asemenea „activitati” economice.

  2. Balan Marius -Horea- ecologist

    Cam scumpa noua ORGANIGRAMA care nu mai vine .
    Aceste camere trebuiau instalate pe pasaje sau pe Pietonal unde cersetorii isi fac veacul dar si alte surprize neplacute.
    Din nou se pune carul in fata boului.

error: Content is protected !!