Temperatura la Bistrița a scăzut până la -15°C. În ce localitate din județ a fost cel mai frig

Temperaturile continuă să fie scăzute în Bistrița-Năsăud, în toate zonele din județ înregistrându-se valori sub pragul de ger. 

”Am înregistrat, din nou, cea mai rece dimineață a sezonului hibernal 2022/2023, temperaturile scăzând, cu mici excepții, sub cele înregistrate ieri. Excepţiile sunt la altitudine, unde, prin inversiune termică temperaturile nu au mai scăzut atât de mult. Avem însă, valori sub -20°C, de data aceasta Lunca Ilvei revendicându-şi coroana de „pol al frigului” cu -20.7°C, valoare înregistrată la ora 7:08. Vine aproape Monorul, cu -20.5°C. Valorile au fost, în mare, cam sub -15°C, valoare de altfel înregistrată si la BISTRIȚA, astfel si aici, avem cea mai scăzută valoare a iernii. Se evidențiază, astfel, clar, două-trei, poate chiar 4 zone în care pe invazii reci hibernale, potențialul de răcire e foarte mare. Lunca Ilvei, Monor, Bichigiu, Rodna. Colectarea constantă de date din teren ne va evidenția, astfel, foarte clar, în câțiva ani, particularitățile climatice locale, la nivel de județ”, a precizat Mihai Bălan de la Meteo.BN.

TEMPERATURI MINIME BISTRIȚA-NĂSĂUD 10.02.2023

  • LUNCA ILVEI : -20.7°C
  • MONOR : -20.5°C
  • BICHIGIU : -18.8°C
  • RODNA : -18.1°C
  • LUNCA ILVEI / SILHOASA : -17.9°C
  • ŞANȚ : -17.4°C
  • ROMULI : -17°C
  • ŞIEUȚ : -16.8°C
  • TEACA : -16.2°C
  • COLIBIȚA : -16.1
  • POIANA ILVEI : -15.9°C
  • TÎRLIŞUA : -15.8°C
  • BUDEŞTI : -15.7°C
  • MĂGURA ILVEI : -15.6°C
  • BISTRIȚA : -15°C
  • SĂRĂȚEL / TERAPLAST : -14.6°C
  • PRUNDU BÂRGĂULUI : -14.6°C
  • CICEU-MIHĂIEṢTI : -14.1°C
  • NĂSĂUD : -13.8°C
  • SILIVAŞU DE CÂMPIE : -13.3°C
  • PASUL TIHUȚA : -11.1°C
  • ALPINA BLAZNA : -11.4°C

Județul Bistrița-Năsăud se află până sâmbătă sub atenționare cod galben de vreme deosebit de rece și ger persistent.

error: Content is protected !!