Anul acesta, Primăria Bistrița va sprijini sportul de performanță și de masă cu peste 1,5 milioane lei, suma fiind mai mult decât dublă față de cea alocată anul trecut, potrivit primarului Ioan Turc.
”Conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat recent, municipalitatea a crescut sumele alocate în anul 2023 pentru sport la 1.503.000 lei, reprezentând mai mult decât dublul sumei cheltuite anul trecut din bugetul local în acest sector (708.060 lei)”, a precizat primarul.
Astfel, Clubul Sportiv Municipal primește, anul acesta, 600.000 lei pentru continuarea desfășurării în bune condiții a sportului de performanță. Municipalitatea amintește că, în 2022, la tenis de masă, atletism, haltere, box și gimnastică, CSM Bistrița a obținut 206 medalii la campionate naționale, 79 de medalii la Cupa României, 12 medalii la campionate europene și una la un campionat mondial, plus 20 de medalii la alte competiții internaționale.
De asemenea, suma de 700.000 lei a fost direcționată pentru abonamentele sportive oferite elevilor din municipiu în cadrul celor trei programe aprobate de Consiliul Local, după cum urmează:
- programul “Școala de înot” (elevi din clasele a IV-a primesc abonamente de înot pentru anul școlar în curs);
- programul pentru stimularea elevilor proveniți din familii aflate în dificultate beneficiari ai unor burse sociale;
- programul pentru stimularea și recompensarea performanței școlare (elevii cu rezultate bune la olimpiade primesc gratuit câte un abonament sportiv).
Totodată, Primăria Bistrița va cofinanța cu 150.000 lei (față de 80.496 lei în 2022) activitățile sportive non-profit de interes general, conform legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.
De asemenea, pentru programul ”Sport în parc” a fost alocată suma de 23.000 lei, pentru semimaratonul INVICTUS – 10.000 lei, pentru BIS-BIKE! (Ziua Națională a Bicicletei) – 5.000 lei, iar pentru activitățile sportive și recreative destinate tuturor doritorilor – baschet, volei, înot, diverse jocuri, drumeții, picnic, concursuri cu premii etc. – 15.000 lei.
”Municipalitatea acordă un interes deosebit susținerii sportului de performanță și de masă, condiție esențială pentru o evoluție bună a indicatorilor de sănătate publică și pentru creșterea calității vieții în orașul nostru!”, a subliniat primarul Ioan Turc.