Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (20 februarie – 5 martie).
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”regimul termic diurn va fi în general în creștere în prima săptămână, de la o medie a maximelor de temperatură de 6 grade în prima zi, până la 14…15 grade în ultimele, apoi se va răci, astfel că la finalul intervalului de prognoză va tinde spre 6…7 grade. Media minimelor termice va fi între -1 și 4 grade în prima săptămână, iar în cea de a doua va scădea spre -3…-2grade. Local vor fi precipitații slabe, mixte, aproape în fiecare zi”.
La munte, ”media temperaturilor maxime va avea variații, în general, între -1 și 5 grade, iar a minimelor între -7 și 0 grade. Temporar vor fi precipitații aproape în fiecare zi, mixte, iar la altitudini mari predominant sub formă de ninsoare”.