Unitățile de învățământ din Bistrița-Năsăud sunt încurajate să promoveze obiectivele turistice din județ în cadrul activităţilor pe care le vor organiza pe parcursul desfășurării programelor ”Şcoala altfel” și ”Săptămâna verde”.
În acest sens, vineri, la sediul Extensiei Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, a avut loc workshop-ul ”Turist în județul meu”, eveniment în cadrul căruia au fost prezentate obiectivele turistice cunoscute și mai puțin cunoscute pe care județul Bistrița-Năsăud le are.
Participanților, în mare parte directori și consilieri educativi ai unităților de învățământ din județ, le-au fost prezentate zonele turistice care pot fi vizitate, dar și oferta instituţiilor de cultură din județ – Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Biblioteca Judeţeană ”George Cobșuc” sau Centrul Judeţean pentru Cultură. De asemenea, s-au făcut propuneri cu privire la tipurile de activități care pot fi organizate pe parcursul desfășurării programelor ”Şcoala altfel” și ”Săptămâna verde”.
”Mergem în alte locuri din ţară să le vizităm, însă să ştiţi că avem locuri frumoase şi în judeţul Bistriţa-Năsăud. Învaţă copiii geografia României, dar trebuie, în primul rând, să ne asigurăm că ştiu geografia judeţului. Şi, dacă discutaţi cu ei, o să vedeţi că nu stăm chiar atât de bine la geografia judeţului. (…) Avem un avantaj foarte mare prin faptul că avem 48.000 de copii în sistem. Dacă pe ei încercăm să îi plimbăm prin județ, cred că o să se vadă și o să avem o dinamică foarte crescută în ceea ce privește turismul. (…) Sunt zone în judeţ, cum ar fi Băile Figa, Sângeorz-Băi, Colibiţa, pe care nu le exploatăm îndeajuns”, a spus șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula.
În cadrul workshop-ului au fost prezentate o serie de obiective cunoscute și mai puțin cunoscute din județ, printre acestea numărându-se traseul Via Transilvanica, Băile Figa, Colibița – Valea Bârgăului, precum și traseele montane, muzeele, castelele sau ariile protejate din județ.
De asemenea, directorul Extensiei Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai, Bartha Andras, a precizat că a fost realizat un ghid online care cuprinde 100 de obiective turistice care pot fi vizitate în județ, școlile fiind încurajate să consulte acest ghid.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Casa Corpului Didactic şi Extensia Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai.
Potrivit Ministerului Educației, ”Săptămâna verde” și ”Școala altfel” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.
Va rog, sa-mi spuneti,unde se poate cosulta ghidul online care cuprinde 100 de obiective turistice care pot fi vizitate în județ? Multumesc.