La sfârșitul anului trecut, un număr de 469 de persoane erau încarcerate în Penitenciarul Bistrița, mai bine de jumătate dintre acestea fiind condamnate la pedepse cuprinse între 1 și 5 ani, se arată în raportul privind activitatea unității pe detenție pe anul 2022.
Din punct de vedere al cetățeniei, circa 99 la sută dintre persoanele private de libertate încarcerate la Bistrița sunt cetățeni români.
În ceea ce privește vârsta, cele mai multe persoane private de libertate au între 21 și 60 de ani (454), dar sunt și persoane cu vârste peste 60 de ani (15).
”Dintre cele 469 de persoane private de libertate, 468 erau condamnate definitiv și una era arestată preventiv. De asemenea, 3 persoane erau condamnate până la un an, 317 între 1- 5 ani, 131 între 5-15 ani și 17 peste 15 ani”, se arată în bilanțul dat publicității de Penitenciarul Bistrița.
Același document mai arată că pedeapsa predominantă este cuprinsă între 1-5 ani, iar infracţiunea predominantă este cea de furt calificat.
Din punct de vedere al stării de recidivă, 218 erau recidivişti, 106 cu antecedente penale şi 145 fără antecedente penale.
Pe parcursul anului 2022, comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Bistrița a analizat și un număr de 231 de rapoarte de incident şi a aplicat 177 de sancţiuni disciplinare. În funcţie de gravitate, abaterile comise de persoanele private de libertate au fost împărțite în trei categorii – foarte grave – 85, grave – 24 şi ușoare – 68.
În cele mai multe dintre cazuri (31), persoanele private de libertate nu au respectat o prevedere care interzice exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum şi asupra oricăror altor persoane. De asemenea, o altă prevedere încălcată în 23 de cazuri viza interdicția de a introduce în unitatea de detenție arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori.
În urma acestor abateri au fost aplicate și sancțiuni, precum suspendarea dreptului de a primi şi cumpăra bunuri cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, suspendarea dreptului de a primi vizită sau de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive sau chiar izolare.
Totodată, anul trecut au fost acordate și circa 1.250 de recompense, cele mai multe vizând suplimentarea dreptului la pachet sau suplimentarea dreptului la vizită.
Pe parcursul anului trecut, comisia de propuneri pentru liberare condiţionată şi-a desfăşurat activitatea în 52 de şedinţe. ”Au fost discutate 666 persoane, din care 296 admise și 370 respinse. 180 din cele respinse au făcut cerere de liberare condiționată, instanţa de judecată reducând termenul în 7 cazuri și dispunând liberarea condiţionată în 22 cazuri. Pentru 82 de persoane private de libertate s-a respins propunerea de liberare condiţionată formulată de comisie”, se mai arată în raport.