Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud a prezentat miercuri, într-o postare pe o rețea de socializare, un adăpost de protecție civilă din municipiul Bistrița.
Col. Cristian Bucur, șeful Inspecției Prevenire din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, a prezentat adăpostul situat în zona Gării din Bistrița, cu o suprafață de circa 50 de metri pătrați:
Anul trecut, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a publicat o listă cu privire la adăposturile de protecție civilă din România. Potrivit documentului, în județul Bistrița-Năsăud, există astfel de adăposturi în municipiul Bistrița (58) și în orașele Beclean (2), Năsăud (3) și Sângeorz-Băi (3).
Prezentarea adăpostului din Bistrița a făcut parte din seria de activități pe care ISU Bistrița-Năsăud le organizează în cadrul Săptămânii Protecției Civile.