Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei a avut loc joi în municipiul Bistrița, în zona sensului giratoriu de la intersecția străzilor Sigmirului și Libertății.
”Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost solicitați să intervină la un accident produs în municipiul Bistrița. Din primele date, un autoturism condus de o femeie de 63 de ani, din Bistrița, în timp ce se deplasa pe strada Sigmirului, ajuns la intersecția dirijată prin sens giratoriu cu strada Libertății a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic și mai apoi un imobil. În urma accidentului, femeia a fost rănită. Testarea cu aparatul etilotest a șoferiței a indicat faptul că aceasta nu consumase băuturi alcoolice”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Femeia a fost preluată de un echipaj de prim ajutor SMURD și a fost transportată la spital.
”Victima era conștientă, cooperantă, prezenta fractură deschisă la un membru inferior. A fost stabilizată și evacuată spre UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale amănunțite”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.