Un bărbat din Bistrița s-a ales cu dosar penal și este cercetat pentru violență în familie. Acesta este bănuit că și-ar fi agresat soția.
”La data de 6 martie, în jurul orei 17.00, o femeie a sesizat faptul că, în timp ce se afla în incinta locuinței ei din Bistrița, a fost agresată de soțul ei, un bărbat de 49 de ani. La fața locului, în urma celor constatate, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie. În aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse, în sensul că s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuință, fapt pentru care polițiștii s-au sesizat cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție provizoriu”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică continuă cercetările în acest caz.