Au început lucrările la noua aripă a SJU Bistrița

Au început lucrările în cadrul proiectului ”Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă”, investiție în valoare de 100 de milioane de euro finanțată prin PNRR. 

Așa cum am promis, astăzi am început lucrările la cea mai mare investiție din sectorul public de sănătate în valoare de aproximativ 100 milioane de euro”, a precizat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

Proiectul este împărțit în patru mari componente, fiecare dintre acestea având un obiectiv principal:

1. Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.

  • Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriana);
  • Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări;
  • Etaj I: Secția ORL (25 paturi); Structura de spitalizări de zi; Compartiment Chirurgie Plastică (10 paturi);
  • Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici); Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională; Secție obstetrică ginecologie (25 paturi);
  • Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie); Compartiment Neurochirurgie (17 paturi); Compartiment recuperare neurologică (7 paturi);
  • Etaj IV: secții de spitalizare – Compartiment Gastroenterologie (13 paturi); Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale);

2. Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița

3. Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița

4. Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.

Contractul de finanțare pentru acest obiectiv de investiții a fost semnat la finele săptămânii trecute.

FOTO/VIDEO: S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind extinderea SJU Bistrița

 

error: Content is protected !!