Angajații MAI, la datorie de Floriile ortodoxe şi Paştele catolic

În acest final de săptămână, pentru ca întreaga comunitate din Bistrița-Năsăud să se bucure în siguranță de Floriile ortodoxe sau de Paștele catolic, efective mărite ale Ministerului Afacerilor Interne se vor afla la datorie.

Astfel, în perioada 7-10 aprilie, 530 de poliţişti vor acţiona, în sistem integrat, împreună jandarmi, dar și celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului Bistrița-Năsăud, unităților de alimentație publică, precum și în locurile aglomerate (gări, autogări, piețe). Cei mai mulți dintre oamenii legii aflați la datorie în această perioadă, peste 400, sunt din structurile de ordine publică și de la rutieră.

Efectivele de Poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare. Și în contextul atenționărilor meteo din ultima perioadă, polițiștii rutieri se vor afla pe principalele artere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. De asemenea, pentru preîntâmpinarea accidentelor rutiere, le recomandă conducătorilor auto să se informeze cu privire la starea drumurilor, să conducă preventiv, să respecte regulile de circulație, întrucât important este să ajungă în siguranță la destinație. În funcţie de condiţiile atmosferice, dar şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate, polițiștii rutieri vor folosi aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, mai ales în intervalele în care se preconizează un trafic intens”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud informează că un efectiv de 110 jandarmi vor acționa zilnic în județ.

”Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zonele de interes operativ din imediata apropiere a lăcașurilor de cult din aria de competență în municipiul Bistriţa, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Piatra-Fântânele, Colibița, Strâmba şi Rodna. De asemenea, în data de 7 aprilie, jandarmii asigură măsurile de ordine publică în localitatea Sângeorz-Băi, la manifestarea religioasă care va culmina cu o procesiune pe traseul: strada Plopilor -strada Izvoarelor – DN 17C și retur. În data de 8 aprilie, în municipiul Bistrița, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la Procesiunea de Florii, care va fi organizată pe traseul strada Alexandru Odobescu – strada Gării – Bulevardul Republicii – Piața Petru Rareș – Piața Unirii. În perioada următoare, jandarmii vor fi prezenţi și în zonele aglomerate, piețe și centre comerciale, gări, autogări, pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică. Totodată, în această perioadă vor fi constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor. De asemenea, în perioada de referinţă va fi asigurată şi protecţia obiectivelor la care este asigurată paza cu efective de jandarmi. Și jandarmii montani Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița vor fi prezenți în zona montană din aria de competență și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, precum și pentru sprijinirea acestora în cazul producerii unor incidente nedorite“, a declarat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, și efective ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud și ale Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Bistrita-Nasaud a se vor afla la datorie în acest final de săptămână.

error: Content is protected !!