Nereguli rutiere, constatate de polițiști în timpul unor controale în trafic

Mai multe încălcări ale regulilor privind circulația pe drumurile publice au fost constatate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma unor controale efectuate în ultimele zile în trafic. 

Spre exemplu, un bărbat a fost prins în timp ce conducea o mașină pe DN 17 deși nu deține permis de conducere.

În seara de 5 aprilie, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Național 17, în localitatea Tiha Bârgăului. La volan a fost identificat un tânăr, de 23 de ani, din Tureac, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, nereguli au fost constatate și în timpul unui control în trafic efectuat la Salva.

La data de 6 aprilie, polițiștii Postului de Poliție Salva care efectuau activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier pe raza comunei au oprit în trafic, pentru control, o autoutilitară care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare emise de Bulgaria. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul era condus de un bărbat, de 54 de ani, din Florești, iar pasager era proprietarul autoturismului, un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că seria de șasiu a autovehiculului figurează cu înmatriculare activă pe teritoriul Spaniei. Polițiștii au întocmit dosar penal, în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a mai precizat Poliția.

În plus, un alt bărbat a fost prins în timp ce conducea beat o mașină.

”La data de 6 aprilie, polițiștii Secției 6 Politie Rurala Năsăud au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe Drumul Național 17C, prin Telciu. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul nu avea poliță de asigurare obligatorie valabilă, iar inspecția tehnică periodică era expirată din luna septembrie 2022. La volan a fost identificat un bărbat, de 57 de ani, din Telciu care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,70 mg/l alcool în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, mai spun oamenii legii.

error: Content is protected !!