Doi tineri au fost prinși de jandarmii bistrițeni în timp ce consumau substanțe despre care există indicii că ar fi interzise, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
”Marți 11 aprilie 2023, ora 15.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au intervenit în urma unui apel la 112 prin care se anunța faptul că doi tineri consumă substanțe susceptibile de a fi interzise și manifestă un comportament suspect chiar în apropierea unui magazin de pe strada Andrei Mureșanu, din municipiul Bistrița. Jandarmii s-au deplasat imediat la locul solicitării, unde au trecut la identificarea persoanelor în cauză. Cei doi tineri au 24, respectiv 19 ani. În urma executării controlului corporal preventiv, asupra acestora au fost găsite mai multe hârtii împachetate în care se afla o substanță vegetală de culoare verde gălbui”, a transmis Jandarmeria Bistrița-Năsăud.
Pe numele tinerilor au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept (Legea nr.143/2000, art.4, alin.1).
Persoanele, documentele și substanța găsită asupra lor urmează a fi predate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.
FOTO: Jandarmeria Bistrița-Năsăud