Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a prezentat imagini din timpul lucrărilor la ”cel mai important obiectiv al regiunii” – centura ocolitoare.
Într-un clip video, edilul din Beclean prezintă modul în care s-au derulat lucrările din aprilie 2022, atunci când a fost deschis șantierul, și până în prezent.
Investiția în realizarea centurii ocolitoare a orașului Beclean este de circa 18 milioane de euro și va fi finalizată la sfârșitul acestui an.
Traseul variantei are o lungime de 1,195 km, este în totalitate nou, se desprinde din drumul național DN 17D la km 4+677 spre dreapta, traversează râul Someș şi se racordează la drumul național DN 17/E58 la km 27+505 spre stânga. Pentru traversarea râului Someşul Mare, între kilometrul 0+333,45 – 0+917,05 se va realiza un pod pe grinzi cu 14 deschideri cu lungimea de 583,60 m. La desprinderea din DN 17D şi la racordarea variantei cu DN 17/E58 s-au prevăzut sensuri giratorii, care asigură legături în toate direcțiile şi condiții optime pentru asigurarea circulației.
Centura orașului Beclean a intrat în faza de execuție la data de 15 aprilie 2022.