Un accident rutier soldat cu rănirea unei femei s-a produs miercuri pe DN 17, în localitatea Unirea.
La locul accidentului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier.
”Din primele informații a rezultat că o autoutilitară condusă de un bărbat de 53 de ani, din Cernătești, județul Buzău, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Slătinița”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma impactului, șoferița a fost rănită și a necesitat transportul la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal.